STOP FALS! API-ul lui Petru Macovei continuă campania de manipulare. Vor să instituie monopol asupra luptei cu fake news-ul!

petru macovei, asociatia presei independente, presa on-line, manipulare on-line, manipulare opozitie, stop fals, propaganda moldova

Petru Macovei, conducătorul ONG-ului „Asociația Presei Independente”, care s-a autoproclamat ca fiind un „călău” al știrilor false și a propagandei interne a decis că are dreptul și poate chiar obligațiunea să instituie un monopol asupra luptei cu știrile false.

În ultimul articol publicat pe site-ul Stopfals.md, se arată că articolul care l-am publicat noi, care demonstrează că Ziarul de Gardă a manipulat folosind în titlul termenul de „expulzat”, deși în comunicatul de presă al Serviciului Informație și Securitate termenul utilizat era de „extrădare”. Diferența pentru o persoană neinițiată, (sperăm că redacția Ziarului de Gardă nu face parte din această categorie) nu este atât de mare. Dar totuși, după cum am menționat în articolul nostru precedent,  Extrădare înseamnă când un stat cere altui stat repatrierea unui cetățean acuzat de înfăptuirea unei infracțiuni, iar expulzare este atunci când un stat decide singur declararea unui străin persona non grata pe teritoriul său (exact cum s-a întîmplat în cazul lui Rogozin, cetățean rus interzis în Moldova).Diferența de sens este una semnificativă.

În politica editorială a publicației Stopfals.md persistă o ură și o antipatie semnificativă față de unele portaluri de știri sau televiziuni care sunt atribuite unor reprezentanți ale partidelor de guvernământ și o dragoste deosebită față de publicațiile on-line și televiziunile ce sunt atribuite unor partide de opoziție.

Astfel, înafară de faptul că Petru Macovei a trecut cu vederea gafa realizată de colegii săi de la Ziarul de Gardă, acesta a mai și atacat presa independentă care încearcă să atragă atenția publicului asupra greșelilor acestor publicații. Nu excludem că a fost o „greșeală” intenționată, mai ales că în comunicatul de presă publicat de reprezentanții API s-a insistat pe termenul de expulzare în locul celui de extrădare cum ar fi corect.

Atitudinea indiferentă față de tentativele de dezinformare și propagandă venite din partea presei afiliate partidelor de opoziție nu se manifestă pentru prima dată. Pe site-ul nostru noi am publicat mai multe articole în care evidențiam lacunele site-urilor afiliate opoziției. Un exemplu a acestora este articolul: „#StopFals: Manipulare din partea ZdG. MAEIE nu a cerut excluderea de pe agenda ONU a subiectului privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană”. În acest articol am arătat cum site-urile de știri Ziarul De Gardă, TV8, Independent, Adevărul Moldova și Unimedia au interpretat greșit un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a folosi știrile în scopuri manipulatorii și propagandistice. Publicația StopFals.md nu a reacționat în nici un fel la investigația noastră și evident că de o preluare a materialelor nu putea merge vorba.

Un alt articol demn de o publicație care se consideră a fi călău al dezinformării și propagandei din mediul on-line a fost investigația bloggerului Denis Rusu cu privire la folosirea unei identități false a unui postac pro-Platforma DA. Situația a deveni și mai gravă atunci când un vice-președinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr a insistat pe faptul că avem furcă cu o persoană reală! Bloggerul a demonstrat că pozele și identitatea este folosită a unui interpret din România, care la rândul său a venit cu o reacție preluată de unele portaluri de știri din Republica Moldova dar nu și de către Asociația de Presă Independentă condusă de către Petru Macovei sau de subramura acestei asociații, publicația StopFals.

Aceeași soartă a avut-o și investigația unui alt blogger, Anatolie Chirilov într-un articol a demonstrat că jurnalistul Alexandru Cozer, cel care deține publicația afiliată opoziției, independent.md a promovat o imagine în care apar câțiva deținuți turci. Cozer a insistat pe faptul că cei din imagine sunt persoanele extrădate din Republica Moldova. Cu toate acestea, aceeași imagine a fost postată de către publicația internațională The Mirror, iar în ea sunt prezentați deținuții de după tentativa eșuată de lovitură de stat din Turcia care a avut loc în anul 2016. Asociația Presei Independente a trecut cu vederea și această investigație.

Declarăm că anume proiectul Stopfals.com este singurul care într-adevăr are menirea să lupte cu propaganda în mediul on-line și este singurul proiect cu adevărat echidistant din Republica Moldova. Condamnăm modul plin de lașitate prin care se manifestă Petru Macovei și API pe care o conduce. Condamnăm modul în care aceștia încearcă să impună un monopol în lupta cu știrile false totodată încercând prin diferite metode să manipuleze publicul.

Cu respect, Stopfals.com.

STOP FALS! Ziarul de Gardă a publicat un fake news despre cetățenii turci de la Chișinău, EXPULZAȚI de către SIS în Turcia

plahotniuc erdogan, STOP FALS, Ziarul de Gardă a publicat un fake news despre cetățenii turci de la Chișinău, EXPUZAȚI de către SIS în Turcia, zdg.md

Ziarul de Gardă (zdg.md) a publicat astăzi, 13 septembrie, o nouă știre falsă despre cazul cetățenilor turci din Moldova expulzați în Turcia la începutul lunii curente. Cei de la ZdG manipulează chiar din titlu. Șitrea lor este întitulată „FOTO/DOC. O țară fără „Orizont”: Întâlnirile politice, dosarul penal și extrădarea a 18 cetățeni turci”, dar în realitate nici un cetățean turc nu a fost extrădat din Moldova, ci acele 7 persoane reținute de SIS au fost expulzate din țara noastră.

Diferența dintre expulzare și extrădare este una mare din punct de vedere juridic. Extrădare înseamnă când un stat cere altui stat repatrierea unui cetățean acuzat de înfăptuirea unei infracțiuni, iar expulzare este atunci când un stat decide singur declararea unui străin persona non grata pe teritoriul său (exact cum s-a întîmplat în cazul lui Rogozin, cetățean rus interzis în Moldova).

Prin folosirea cuvântului extrădare jurnaliștii din presa de opoziție încearcă să vină cu acuzații nefondate la adresa guvernării, ascuzându-se în spatele principiului libertății de exprimare.

Mai mult, recent Curtea Europeană de Drepturilor Omului (CEDO, vezi aici) a admis ca legal expluzarea cetățenilor turci care prezintă pericol pentru securitatea statelor europene. Or, acestor cetățeni străni li s-a demonstrat legături directe cu Satul Islamic (ISIS), organziație religioasă radicală care organizează frecvent atentate teroriste în diferite țări creștine din Europa.

Experții media susțin că prin știrea falsă publicată de Ziarul de Gardă, și preluată de alte surse din presă, se urmărește dezinformarea opinei publice din Republica Moldova, crearea confuziei în societate și stimularea unui comportament agresiv a cetățenilor.

STOP FALS: Bălți TV a publicat un reportaj fals despre (ne)reparația drumurilor din Soroca

renato usatii, STOP FALS, Bălți TV a publicat un reportaj fals despre (ne)reparația drumurilor din Soroca

La data de 6 iunie 2018 apare pe site-ul BTV un articol în care se vorbește despre Proiectul „Drumuri Bune” lansat de Partidul Democrat din Moldova la inițiativa lui Vlad Plahotniuc. În reportaj sunt utilizate careva imagini cu drumuri aferente din s. Bădiceni R. Soroca în care s-ar presupune că nu se vor asfalta nici o porțiune de drum în cadrul Programului „Drumuri Bune”.

Nu a lipsit nici distribuirea acestui reportaj pe pagina oficială al liderului cercetat penal și dat în căutare internațională, Renat Usatîi care nu a ezitat chiar să o și sponsorizeze.

Dacă accesăm site-ul oficial al Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, avem acces la toate porțiunile de drum care urmează să fie reparate.

Din totalul de 53,99 km de drumuri ce urmează a fi asfaltate doar în Raionul Soroca, găsim că anume în zona localității Bădiceni vizate în reportajul BTV sunt deja în reparație 1,5 km de drum pe tronsonul G13 care include distanța de la G12-Bădiceni-Baxani-Schineni-Vantina-G35. Astfel încât 0,75 Km revine comunei Bădiceni și 0,7 comunei Schineni.

Mai mult ca atât, pe același site găsim chiar și pozele cu porțiunea ce ține de Bădiceni deja reparată, imagini pe care BTV într-un mod abuziv a evitat să le publice în reportajul lor.

Din aceste considerente #StopFals condamnă modul abuziv prin care BTV încearcă să manipuleze opinia publică din Republica Moldova.

STOP FALS! Munteanu, dispus să se retragă în favoarea lui Năstase (cotidianul.md)

STOP FALS, Munteanu, dispus să se retragă în favoarea lui Năstase, cotidianul.md

Portalul de știri Cotidianul.md care aparține lui Alexandru Machedon (director StarNet) și face propagandă pentru Partidul Platforma DA a publicat azi, 17 mai, o știre falsă cu titlu „Munteanu, dispus să se retragă în favoarea lui Năstase”În realitate fostul primar de Chișinău Dorin Chirtoacă l-a provocat pe Andrei Năstase la o dezbatere cu Valeriu Munteanu. 

Chirtoacă spune că în urma acestei dezbateri acel candidat care va fi mai slab să se retragă în favoarea învingătorului. Cu toate acestea Năstase ar fi refuzat duelul democratic cu Munteanu, afirmă fostul primar de la PL. Mai mult, Dorin Chirtoacă îi oferă șansa lui Andrei Năstase să vină la această dezbatere în orice loc dorește el, și chiar să fie susținut de lidera PAS Maia Sandu.

Conferința de presă a lui de Dorin Chirtoacă cu tema „20 mai – alegerile primarului mun. Chișinău” poate fi urmărită în reluare pe privesc.eu.

stop falas, dorin chirtoaca, valeriu munteanu, andrie nastase, cotidianul.md

Captură Facebook – pagina lui Dorin Chirtoacă

StopFals condamnă vehement tentativele de manipulare a cetățenilor de către politicieni, jurnaliști și alți formatori de opinie. În special acum, când au mai rămas 3 zile până la alegerile de duminică. Noi pledăm pentru o presă corectă, liberă și independentă, ca garant al democrației și statului de drept în Republica Moldova.

#StopFALS

STOP FALS: Numărul moldovenilor care solicită cetățenie română este într-o continuă scădere

STOP FALS: Numărul moldovenilor care solicită cetățenie română este într-o continuă scădere

Incredibil: Câți moldoveni au obținut cetățenia română în 2016” este titlul unei știri publicate de portalul Sputnik.md la 11 aprilie 2018. Cu trimitere la un raport al Eurostat.com, în articol se afirmă că în 2016 doar 51 de moldoveni au obținut cetățenia României și că numărul cetățenilor RM care solicită pașaportul statului român este în scădere. În realitate însă, conform datelor Autorității Naționale pentru Cetățenie din România (ANC), numărul moldovenilor care au obținut cetățenia română în 2016 este de mii de ori mai mare față de cifra relatată în știre, iar în ultimii trei ani, această cifră este în creștere.

În știrea publicată de Sputnik.md se spune că „în anul 2016, doar 51 de moldoveni au redobândit cetățenia României, iar în anul 2015, România a raportat la Eurostat o cifră estimativă de 592 de moldoveni care au devenit cetățeni români. Cu alte cuvinte, numărul de moldoveni care solicită pașaportul României se află într-o continuă scădere”.

Peste 94 de mii de cetățeni moldoveni au solicitat cetățenia României în anul 2016

Portalul Stopfals.md a solicitat Autorității Naționale pentru Cetățenie din România informații despre numărul cetățeniilor române oferite pentru cetățenii din Republica Moldova în ultimii trei ani. În răspunsul oficial al ANC se spune că „în anul 2015 au fost înregistrate 57748 de solicitări din partea cetățenilor moldoveni pentru redobândirea cetățeniei române, și au fost oferite 45507 de cetățenii; în anul 2016, a fost solicitat un număr de 94461 și au fost oferite 61206, iar în anul 2017, au fost 78088 de cereri și, respectiv, 68626 de cetățenii oferite.”

Eurostat: „51 este numărul cetățenilor moldoveni care în 2016 au obținut reședință în România”

Stopfals.md a trimis o solicitare și la Eurostat (Centrul European de Statistică) pentru a concretiza cifrele la care se face trimitere în știrea publicată de Sputnik.md. În răspunsul expediat de instituția europeană se concretizează că datele publicate „se referă la cetățenii moldoveni care au cetățenie română și totodată au și rezidență obișnuită în România”. În explicația Eurostat se mai menționează că, în conformitate cu Regulamentul nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației şi protecției internaționale „reşedința obişnuită” înseamnă locul de reşedință legal sau înregistrat.

Cifre neclare și rupte din context

Așadar, datele prezentate de Sputnik sunt rupte din context, fără a concretiza ce reprezintă aceste cifre. Contactată de Stopfals.md, Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă, a declarat că nu este prima dată când acest portal difuzează informații neverificate: „Este evidentă tendința autorilor de la Sputnik de a căuta în orice informație confirmarea unuia dintre mesajele propagandistice promovate intens de ei și anume a mesajului că „moldovenii nu mai sunt pro-europeni, ei sunt pro-ruși”. În acest caz nu cred că s-a dorit verificarea cifrelor, pentru că dacă ar fi fost verificate, mesajul nu se mai susținea. Autorii aveau să constate inversul – că numărul solicitanților și al beneficiarilor de cetățenie română crește”. Experta atrage atenția și asupra unor erori la construcția știrii: „Ca sursă sunt invocate cifrele Eurostat, fără a se concretiza ce fel de instituție este aceasta. Or, nu orice moldovean știe ce înseamnă Eurostat. La linkul la care se face trimitere în știre, apare un tabel cu multe țări și cifre, chiar și cel mai avizat consumator media nu se va descurca ușor în acel tabel dacă va dori să verifice veridicitatea celor scrise de Sputnik”.

moldoveni cu cetatenie romana 2018, romania moldova, unire

Conform datelor prezentate de ANC portalului Stopfals.md, din anul 2002 și până la 30 martie 2018, în total 521.025 cetățeni din Republica Moldova au redobândit cetățenia statului român.

Rodica Malic

TOP FALS! Postul de televiziune Pro TV, acuzat de manipulare. ONG-urile media au luat apă în gură

Postul de televiziune Pro TV, acuzat de manipulare, ONG-urile media au luat apă în gură

Postul de televiziune Pro TV este acuzat de manipulare, după ce a pus pe post o nouă ştire scandaloasă. Jurnaliştii de la această instituţie media au a utilizat imaginea deputatui Partidului Democrat din Moldova, Corneliu Dudnic, pe care l-au prezentat drept consilierul sătesc din satul Coprjeuţi, raionul Briceni, care care este acuzat de accidentarea mortală a unui minor şi părăsirea locului accidentului.

Deputatul Corneliu Dudnic a declarat că a solicitat scuzele de rigoare şi o dezminţire oficială producătorului general al canalului, Artur Corghencea. La rândul său, reprezentantul Pro TV a declarat că subiectul va fi discutat în interiorul postului şi abia după aceasta se va decide dacă va fi sau nu publicată o dezminţire.

Ulterior, postul a retras imaginile video de pe pagina sa web, dar nu a prezentat scuzele de rigoare.

pro tv manipuleaza, stop fals, mass media moldova, presa chisinau

Reamintim că procurorii cer condamnarea la închisoare cu executare a consilierului local din Corjeuţi. Iniţial, acesta a fost condamnat la 3 ani si 2 luni închisoare, cu suspendare, fiind eliberat din arest preventiv din sala de judecată. Sentinţa a fost dată de Judecătoria Edineţ.

Procurorii consideră verdictul prea blând şi au contestat la Curtea de Apel Bălţi sentinţa primei instanţe pe care o consideră ilegală şi insistă pe condamnarea inculpatului la o pedeapsă reală cu închisoare.

Stop Fals: UE planifică distrugerea viilor din România, urmează cele din R. Moldova!

manipulare Stop Fals, UE planifică distrugerea viilor din România, urmează cele din R. Moldova, dezinformare

La sfârșitul lunii martie curent, portalul Vedomosti.md a publicat articolul „ЕС планирует «добровольное» уничтожение виноградников Румынии – на очереди Молдова” (în traducere: „UE planifică distrugerea „voluntară” a viilor din România – urmează și cele din Moldova”), în care se afirmă că Uniunea Europeană vrea să impună o directivă care ar distruge viile din câteva țări, printre care și România.

Atât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, cât și Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European neagă aceste informații și le califică drept invenții. Reformele care se implementează la nivel european în domeniul viticulturii au scopul dezvoltării acestui sector, ca să fie mai competitiv.

Articolul publicat de Vedomosti.md a fost preluat la scurt timp și de portalul Flux.md („ ЕС планирует «добровольное» уничтожение виноградников Румынии – на очереди Молдова”), dar și de site-ul Ya-russ.ru (ilustrată cu imaginea unui topor cu simbolul UE, îndreptat spre podgorii), cu trimitere la informațiile unor site-uri necunoscute sau obscure, în care se menționează că unele state membre ale UE își doresc adoptarea directivei europene privind distrugerea „voluntară” a viilor pe câteva sute de mii de hectare în câteva țări, inclusiv în România:

„Acest lucru se întâmplă sub presiunea țărilor cu tradiții de secole în viticultură, în special a agricultorilor francezi, care în ultimii ani au suferit de supraproducție și cred că veniturile lor pe piața UE au scăzut în mod semnificativ din cauza concurenței”. În text se menționează că încă din anul 2008 se planifica nimicirea a peste 175 de mii de hectare de podgorii.

Aceeași informație despre „planurile Uniunii Europene să ardă viile din România” a fost publicată acum doi ani de câteva portaluri din România: Jurnalmm.ro, Alternativenews.ro, Infoalert.ro, Ziarelive.ro și altele. Anul acesta, articolul a fost republicat de portalurile Romania100. Eu, Ementi.com și altele.

Portalul #StopFals a solicitat comentariul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din România, referitor la informația că UE impune România să-și ardă viile. În răspunsul oficial al MADR se spune că, din contra, după aderarea la spațiul comunitar, România a beneficiat de fonduri europene pentru a moderniza acest sector, iar viticultorii și-au reînnoit plantațiile de viță de vie cu soiuri competitive.

„Astfel, s-au restructurat aproximativ 30 de mii de hectare plantate cu vie nobilă. Acordarea acestui sprijin pentru restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, este una din măsurile de administrare a potenţialului productiv viticol, care a fost luată de Comisia Europeană atât pentru a întări echilibrul pieţei vitivinicole, cât şi în vederea unei mai bune adaptări a ofertei la cerere pentru anumite tipuri de produse vitivinicole”, se menționează în răspunsul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ministerul român afirmă că informațiile mediatizate de unele site-uri cum că s-ar intenționa reducerea plantațiilor „nu sunt fundamentate, dimpotrivă, conform articolului nr. 63 dinRegulamentul (UE) nr. 1308/2013, Statele membre pun la dispoziție în fiecare an autorizații pentru plantări noi. România nu are cunoștință de niciun proiect de directivă referitoare la subiectul pe care l-ați abordat”.

Comisia de profil a Parlamentului European: „Nu există nicio directivă care să solicite distrugerea podgoriilor, restul este o invenție”

Portalul Stopfals.md a solicitat și comentariul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European. Comisia reiterează că UE ajută România să-și reînnoiască plantațiile de podgorii, dar nu să le distrugă. „UE sprijină sectorul vinicol românesc în alte moduri. În cadrul unui program național de sprijin, România poate cheltui până la 47,7 milioane de euro pe an pentru o serie de măsuri, cum ar fi promovarea pe piața internă sau în țările terțe, restructurarea și reconversia podgoriilor, investițiile și inovarea în sectorul vitivinicol, care au ca scop consolidarea structurilor competitive ale acestui sector”, se specifică în răspunsul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European pentru portalul Stopfals.md. În ceea ce privește informația precum că s-ar impune o directivă care ar obliga România să-și distrugă viile, în răspuns se specifică că: „Nu există nicio directivă care să solicite distrugerea podgoriilor și nici un apel din partea Franței pentru a face acest lucru. Situația este așa cum v-am relatat, iar restul este invenție”.

În textul publicat de Vedomosti.md se spune că UE ar impune condiții și pentru sectorul vitivinicol din țara noastră: „Se pare că viile din Moldova vor avea aceeași soartă. De la 1 aprilie nu vor mai fi emise certificate pentru producția de șampanie, cognac și cahor. Va trebui să folosească numele „vin spumant”, „divin” și „pastoral”. Această măsură este prevăzută în Acordul de asociere cu UE, semnat în 2014”, iar „politica marilor țări UE vizează distrugerea industriei și agriculturii din toate țările concurente”. Expertul în economie, Veaceslav Ioniță, afirmă că această informație distorsionează grav adevărul, deoarece noile condiții, impuse de la începutul lunii aprilie curent, vor ajuta Republica Moldova să-și vândă produsele vinicole în spațiul comunitar sub un brand autohton, nu unul împrumutat.

„Este o manipulare ieftină. În toată Europa originea mărfii este protejată. Astfel că din 1 aprilie 2018, Republica Moldova nu va mai produce și exporta producție alcoolică sub denumirile geografice occidentale după locul de proveniență Champagne, Cognac şi Cahors („șampanie”, „cognac” şi „cahor”), ci va utiliza denumiri autohtone: „vin spumant” pentru șampanie, „divin” pentru coniac şi „pastoral” pentru cahor. Acestea sunt brand-urile țării noastre, pe care trebuie să le promovăm, dar să nu utilizăm în mod primitiv denumirile produselor din alte regiuni”, argumentează V. Ioniță.

Expertul conchide că dezinformarea precum că europenii ar arde viile este din aceeași categorie cu mitul că UE va interzice sacrificarea animalelor în condiții de casă. El precizează că asemenea manipulări sunt promovate de cei care încearcă să denigreze toate politicile la nivel comunitar, fără a prezenta argumente fundamentate.

Notă: După câteva zile de la publicare, Vedomosti.md a șters articolul, însă acesta poate fi găsit în memoria „cache” a Google.