StopFals: Maia Sandu a fugărit o ceată de colindători: Tradiția asta de-a umbla cu cerșitul ACUM va fi INTERZISĂ !

StopFals, Maia Sandu a fugărit o ceată de colindători, Tradiția asta de-a umbla cu cerșitul ACUM va fi INTERZISĂ, pas alegeri 2019. blocul acum, andrei nastase ppda

Portalul de satiră MoldovanDream.com a scris pe 7 ianuarie 2019 un articol întitulat „Revoltător! Maia Sandu a fugărit o ceată de colindători: Tradiția asta de-a umbla cu cerșitul ACUM va fi INTERZISĂ !”. Deși este absolut evident că acesta este un pamflet, la fel ca multe altele, totuși zeci de mii de moldoveni au perceput informația ca pe o știre reală. Dovadă este că mai mult de o mie de oameni au distribuit această postare pe Facebook în doar două zile.

În articol se spune că „Lidera PAS, Maia Sandu, a făcut-o de-a oaia din nou! După ce anterior a declarat că va închide bisericile, astăzi Maia Sandu a fugărit o ceată de colindători de la ușa casei sale. Copreședinta blocului ACUM a spus că imediat după ce va lua majoritatea la alegeri, împreună cu Andrei Năstase va interzice această tradiție de-a umbla cu cerșitul pe la casele oamenilor”. În realitate Maia Sandu nu e făcut asemenea afirmații.

Conform Moldovandream, Maia Sandu ar fi declarat pentru Europa Liberă: „Am fost și eu copil, dar cu cerșitul n-am umblat. Tradiția asta prostească de-a umbla pe la casele oamenilor cu cerțitul va fi interzisă de către blocul ACUM”. Reiterăm cu subiect și predicat că lidera PAS nu a spus asta niciodată!

Sursa dezinformatoare a mai scris că lidera PAS nu mai are bani din economiile făcute pe timpul când era în PLDM. „Nici la Filat nu e sac fără fund. Gata, a fost închisă Banca de Economii, s-au terminat și economiile mele! Plecați și colindați-l pe Plahotniuc, cerșiți la el!”, ar fi strigat Maia Sandu la ceata de colindători. 

Despre acest caz ieșit din comun ar fi anunțat unul din vecinii Maiei Sandu care a rugat să-i fie păstrată identitatea deoarece se teme de paza de corp a liderei PAS moștenită de la Vlad Filat. 

StopFals a mers și a discutat cu toți vecinii doamnei Maia Sandu și niciunul nu a putut confirma cele de mai sus. De aceea, AVERTIZĂM că MoldovanDREAM este un site de pamflete și îndemnăm moldovenii să trateze textele de pe acest site ca atare.

StopFals, 9 ianuarie 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s