#StopFals: Manipulare din partea ZdG. MAEIE nu a cerut excluderea de pe agenda ONU a subiectului privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană

Manipulare

Astăzi în presă a apărut un document conform căruia, Republica Moldova ar fi cerut excluderea de pe agenda ONU a subiectului privind retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană. Această știre a fost postată pentru prima dată de către Ziarul de Gardă, iar ulterior preluat și de către alte portaluri de știri: TV8, Independent.md, Adevărul Moldova și Unimedia.

Pentru a respinge acuzațiile nefondate, care de fapt sunt o interpretare greșită a cerințelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării europene dar și o tentativă de a opera cu acestea în scopuri propagandistice, a fost emis un comunicat de presă.

„Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene infirmă categoric informaţiile apărute în mass-media, precum că Republica Moldova şi-ar fi retras solicitarea de a include pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU chestiunea privind retragerea completă a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova.
Or, potrivit demersului Reprezentanţei permanente a Republicii Moldova pe lângă Naţiunile Unite din 20 octombrie 2017, la care se fac referinţe în publicaţiile respective, a fost solicitată amânarea examinării acestei chestiuni în cadrul unei şedinţe a Comitetului General, pentru o dată ulterioară, în vederea obţinerii unui sprijin mai larg în favoarea acesteia.

MAEIE îşi exprimă regretul că în mijloacele mass-media apar informaţii neverificate sau eronate, având în vedere şi confuziile conţinute în acestea precum că autorităţile moldoveneşti ar fi cerut retragerea forţelor de menţinere a păcii, dar nu a Grupului Operativ de Trupe Ruse.”, se spune în comunicat.

Astfel, autoritățile moldovenești au cerut amânarea discuțiilor pe acest subiect și nicidecum retragerea acestuia. Republica Moldova nu va renunța la retragerea trupelor străine de pe teritoriul ei.

Știrile nu au fost șterse după ce a apărut infirmarea din partea MAEIE, acest lucru demonstrează scopul manipulatoriu pe care l-au avut site-urile mai sus menționate.

Noi, publicația #StopFals condamnăm știrile manipulatorii lansate de către cele 5 publicații enumerate mai sus. Suntem pentru un mediu informațional corect și curat! Avem rugămintea către Ziarul de Gardă, TV8, Independent.md, Unimedia și Adevărul Moldova să ofere doar știri reale, care să nu aibă drept scop manipularea sau inducerea în eroare a cititorului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s