ABC-ul tehnicilor de manipulare

ferwy

Din start, în loc de introducere, voi veni cu câteva precizări:

  • Procesul de manipulare este asimetric – o parte influențează cu scopul ca altă parte să fie influențată. Partea care influențează știe că în manipulare nu funcționează legea a treia a lui Newton (forța de acțiune este egală cu forța de reacțiune). În cunoștință de cauză ori nu, manipulatorii dau ascultare învățămintelor lui… Joseph Goebbels, „părintele propagandei în Germania nazistă”. Acesta zicea că oamenii de rând sunt mai primitivi decât ne imaginăm. Și că, pentru a-i influența, trebuie să le spunem ceea ce dorim cât mai simplu și mai repetitiv. Rezultă că manipularea se adresează celor mulți.  Intelectualii ar putea să riposteze, însă ei, numeric, sunt puțini;
  • Manipularea atacă structura psihicii umane – fiind mult mai greu de perceput decât, bunăoară, violența fizică, manipularea este și mult mai greu de condamnat. În acest sens, să-i dăm dreptate sociologului german Herbert Franke, autorul uneia dintre primele cercetări dedicate manipulării („Omul manipulat”, 1964), care considera că manipularea trebuie înțeleasă ca o acțiune psihică asupra cuiva, fără știrea acestuia și, deci, în detrimentul lui;
  • Tehnicile de manipulare urmăresc distragerea atenției celui manipulat de la scopul principal, râvnit de manipulator. Respectiv, manipularea se năruiește dacă cel supus manipulării deconspiră intențiile manipulatorului. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, au apărut specialiști în domeniu, care sunt „chemați sub steag” mai ales în campaniile electorale. Manipularea opiniei publice a devenit, astfel, o tehnologie, cu un sistem de pregătire a profesioniștilor pus la punct, cu elaborări științifice și literatură de profil;
  • Orice manipulare este produsul influenței informaționale. O informație „alcătuită cu măiestrie” de către manipulator îl face pe cel manipulat s-o accepte parțial sau total și să acționeze în funcție de cele acceptate. Prin urmare, victima manipulării devine coautor sau coparticipant la manipulare;
  • Manipularea este omniprezentă în cele mai diverse sfere ale vieții: ideologică (propaganda), economică (publicitatea comercială), socială (educație, medicină, instruire etc). Mass-media, legitimate social de nevoia informării oamenilor, tot mai des este utilizată pentru manipularea lor.

Inaugurarea la New York, acum opt decenii, a Institutului de analiză a propagandei (1937) face posibilă apariția cărții „The Fine Art of Propaganda” (1939) – probabil, cea mai cunoscută și mai citată lucrare în domeniu. Cartea ne prezintă nici mai mult, nici mai puțin, șapte tehnici de propagandă (soră dreaptă a manipulării):

  1. etichetarea: un luptător pentru dreptate socială poate fi numit „organizator de violențe”;
  2. generația sclipitoare: o idee este asociată cu un adjectiv sau calificativ înalt -„mâncarea campionilor”;
  3. transferul: Coca-Cola preia imaginea lui Moș Crăciun; fotografia unui candidat cu președintele unui partid ori a unei țări, prezentarea unui produs pe fundalul unui hit muzical;
  4. mărturiile: ideile personale sunt susținute de către personalități publice, vedete. „Vladimir Putin îl susține pe Donald Trump”, „Irina Vlah este susținută de PSRM”, „Dorin Chirtoacă este susținut de Traian Băsescu”, „Zinaida Greceanîi este susținută de președintele rus Vladimir Putin”;
  5. oameni obișnuiți: mesajul este cel de popularitate în rândul maselor, iar ideile – agreate și acceptate de persoane din diferite categorii sociale;
  6. selectarea părtinitoare: sunt puse în evidență, în favoarea cuiva, doar argumente și fapte pozitive, inclusiv prin sondaje gen vox populi;
  7. trenul (vagonul) victoriei: membrii unui grup se bucură de putere, prestigiu, victorie, fie că-i vorba de generația „care bea Pepsi” ori de cei „care votează statalitatea”.

Tehnicile descrise cu atâția ani în urmă funcționează perfect și astăzi, doar că au devenit incomparabil mai multe (umanitatea progresează?!). Dar pentru că nu putem cuprinde necuprinsul, astăzi vom atrage atenția asupra unora dintre ele, în opinia noastră, pe cât de des utilizate, pe atât de eficiente. De exemplu:

Informația prioritară”. Tehnica apelează la specificul psihicii umane, predispusă să perceapă/prelucreze/accepte informația ajunsă prima în conștiință. Și chiar dacă, ulterior, apare o informație suplimentară, veridică, subconștientul i se împotrivește în virtutea unui efect al percepției informației primare ca fiind cea adevărată. Tehnica și-a demonstrat eficiența, mai ales, în mediul politic, în alegeri, când un candidat electoral ce a fost denigrat pe nedrept de alt candidat este nevoit să se justifice – lucru greu de realizat („dacă se îndreptățește, înseamnă că-i vinovat”), după ce alegătorului i s-a creat o imagine negativă despre respectivul candidat. Tehnica este valabilă și pentru cazurile în care, de exemplu, într-un buletin de știri radio sau TV, prima știre este despre un eveniment irelevant pentru cetățean (vizita cuiva într-o țară importantă la invitația unui ONG, bunăoară). Manipulatorul, știind că după 20-25 de minute atenția telespectatorului nu mai este în stare să perceapă critic informația, îi poate oferi și alte știri, pe care să le accepte „necondiționat”.

Imaginea dușmanului”. O tehnică foarte des utilizată de mass-media autohtone, pentru a le induce cetățenilor un sentiment de frică/pericol. Iar dacă manipulatorul sugerează acțiuni menite, chipurile, să protejeze cetățeanul, atunci acesta trebuie să le accepte și chiar să le aprecieze. Cât exista o singură țară, URSS, „dușmanul” era unul – cel extern – și cetățenii trebuiau „să strângă cureaua” și să accepte o viață proastă, dar să aibă o armată puternică. De când Republica Moldova și-a redobândit independența, manipulatorii noștri operează cu imaginea a doi dușmani: extern și intern. Să exemplificăm prin câteva titluri ce au împânzit recent presa de la noi: „NATO trece Prutul: peste 100 unități de tehnică militară NATO ajung în Moldova”, „Premieră în Moldova: peste 100 de unități de tehnică militară NATO va trece hotarul”, „Tancurile americane au invadat centrul Chișinăului”, „Armata SUA a început manevrele militare în Moldova”, „Moldovenii au blocat coloana de tehnică militară americană lângă Chișinău”. Și nu mai contează că nu „NATO trece Prutul” și că nu sunt „100 de unități de tehnică militară NATO”, și mai ales că nu „au invadat centrul Chișinăului”, nu „armata SUA” a început manevre și nu toți „moldovenii” „au blocat coloana”. Dar nu adevărul contează pentru manipulator, când intenționează să „deseneze” chipul dușmanului (în cazul dat, al celui extern).

Alte titluri: „Fiți vigilenți la protestul de duminică! Platforma DA pregătește vărsări de sânge”, „Incredibil! Platforma DA gata să lupte la propriu pentru preluarea puterii”, „Dezordini în masă în capitală provocate de Partidul Platforma DA”, „A venit, a criticat şi a plecat. Platforma DA a dat cu piciorul în dialogul propus de Timofti, Candu şi Streleţ”. „Platforma DA a trecut la acțiuni împotriva cetățenilor, de la acțiunile împotriva guvernanților!”, „Platforma DA – calul troian al Rusiei la poarta UE”, „În Platforma DA se infiltrează agenți ruși! Jurnal-ul Țopilor scria despre ei încă în 2009”, „Platforma DA, un instrument în reglările de conturi dintre oligarhi”, „Platforma DA s-a pomenit în zugzwang”, „Andrei Năstase vrea să ajungă în Parlament sau la pușcărie?”, „Derută sau ipocrizie. Organizatorii nu știu „cum s-a ajuns la violențe”. Așadar, dacă manipulatorul dorește să găsească un „dușman” – de această dată, intern -, îl găsește (dovada o fac chiar titlurile de mai sus). Spațiul mediatic autohton abundă în asemenea exemple.

Am făcut referire la doar două tehnici de manipulare din multitudinea celor utilizate astăzi pe larg și foarte eficient. Eficient pentru că, de fapt, suntem foarte predispuși a accepta, conștient sau inconștient, manipularea. Pe tot parcursul vieții suntem „pregătiți” pentru aceasta. Mergând la grădiniță, trebuie să acceptăm niște reguli, pe care nu le-am avut acasă. La școală, liceu, facultate, serviciu etc. facem același lucru. Chiar dacă nu dorim, acceptăm regulile învățătorului, lectorului, angajatorului, de fiecare dată adaptându-ne la ele voit sau ne-voit, dacă-s contra firii noastre. Fiecare acceptare este precedată de o ruptură psihologică, astfel încât foarte curând nu mai știm cine am rămas din cine am fost și, cu o identitate de plastilină, suntem pregătiți să acceptăm orice ni se oferă, inclusiv manipularea.

Cei care știu mai multe decât noi în domeniu spun că ar exista, totuși, o soluție. Și anume, o rețetă bună împotriva manipulării, care e compusă din două ingrediente: gândire critică și timp suficient. Dar ambele, se pare, devin tot mai deficitare.

Ion Bunduchi

_______________

Articolul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s